Analize
Stânga Românescă de la voință la (ne)putință
2023-12-29T18:00:00
Suntem condamnați pe vecie ca deciziile ce ne privesc să fie luate mereu de alții? Există vreo șansă ca într-o zi voința noastră să conteze cu adevărat? Conform Constituției, România este o Democrație reprezentativă în care “Alegerile legitimează dreptul reprezentanților de a decide în locul și în numele poporului, fără a-l mai consulta, pentru o perioadă de timp limitată, după care trebuie organizate noi alegeri. ”(1) În privința Democrației, înțeleasă în sensul său originar, ca participare a cetățenilor la luarea deciziilor din societate, nu sunt prea multe de spus, căci ea lipsește cu desăvârșire. Singura interferență a noastră cu decizia în societate are loc odată la patru ani, atunci când suntem chemați să validăm niște oameni selectați de cei care îi dirijează și să aprobăm niște programe politice care niciodată nu se pun în practică.
Să discutăm însă despre reprezentativitate. Într-o societate democratică, toate categoriile sociale și ocupaționale, toate minoritățile de orice natură, ar trebui să fie reprezentate la conducerea țării. Astfel s-ar asigura pacea socială și echilibrul și ar dispărea conflictele majore din societate. Într-un sistem democratic nu vom mai avea demonstrații de protest, greve și nu vom mai avea nici sindicate, pentru că deciziile vor aparține oamenilor. Suntem însă departe de acest obiectiv, cât timp regimul politic actual nu a rezolvat nici măcar antagonismul primar născut odată cu extinderea sistemului capitalist, acela dintre deținătorii de capital și cei obligați să își vândă munca. În timp, acest conflict a evoluat, antagonismul din societatea de astăzi opunând sistemul capitalist oligarhic și marea masă de cetățeni excluși de la luarea deciziilor.
EI ŞI NOI
Mai întâi definițiile: Sistemul oligarhic cuprinde persoane și companii foarte bogate cuplate la banul public, corporaţii multinaţionale monopoliste, entități aparţinand sistemului financiar-bancar, toţi marii infractori pe bani publici prinşi şi scăpaţi de “Justiţie” și un număr mare de oportuniști care deservesc sistemul. Coerenţa și eficienţa sistemului sunt asigurate prin implicarea serviciilor de informații iar stabilitatea este asigurată prin prezenţa a 100-150. 000 de sinecurişti bine înşurubaţi în funcțiile cheie din administraţia centrală şi locala, prin aportul permanent asigurat de partidele politice parlamentare. De cealalată parte sunt cele 18 milioane de cetățeni care își câștigă existența din salariu, tinerii și vârstnicii, toate categoriile socio-profesionale și minoritățile ale căror necesități nu sunt niciodată satisfăcute. În privința reprezentării la nivelul deciziei din societate, exista un dezechilibru major: minoritatea care constituie Sistemul deţine controlul absolut în societate, atât la nivel economic cât și politic. Care sunt argumentele care vin să susţină această afirmaţie?
Le întâlnim zi de zi în toate deciziile care se iau la nivel politic:Privatizarea a tot ce a reprezentat bunuri publice, în diverse forme, începând cu “vănzarea” activelor industriale de stat în anii ’90, înstrăinarea resurselor naturale, transformarea monopolurilor de stat din domenii strategice(combustibili, energie, comunicaţii, etc) în monopoluri private, transferul terenurilor agricole în mâna marilor corporații străine, etc. Perpetuarea sistemului evazionist prin care marile corporații evită plata taxelor către statul roman, prin transferul profiturilor către paradisuri fiscale, ajutoare de stat acordate din bani publici corporatiilor care sunt în dificultate, scutiri la plata datoriilor comerciale, etc. Şi asta în timp ce cetățenii sunt executați silit pentru datorii de 1 leu de către ANAF. “Liberalizarea” pieţei energiei care a însemnat introducerea unui palier speculativ – format din companii clientelare – între producătorii (majoritar de stat) şi consumatori, fapt ce a condus la explozia prețurilor pentru cetățeni, platite direct sau indirect (prin compensări de la buget) de către aceştia. Atacul corporaţiilor asupra ultimelor unități de producție energetică de stat, scoase acum la privatizare.
Privatizarea efectivă sau mascată a sistemelor de sănătate şi învăţământ, ale căror servicii pentru cetățeni sunt tot mai proaste și mai scumpe. Organismele de forţă ale societății, Justiția, Internele, Apărarea, Serviciile sunt şi ele, din păcate, la remorca sistemului oligarhic. Prin pensii speciale, privilegii şi corupție se cumpără bunăvoință şi se asigură dependenţa oamenilor care lucrează aici, sfidând mulţimea cetăţenilor “ne-speciali”. Toate acestea sunt în beneficiul celor din Sistem. Şi lista poate continua la nesfârşit, fiecare dintre noi poate adăuga alte şi alte exemple ale acestui asalt permanent al Sistemului asupra proprietății publice și libertăților ce încă mai apartin cetățenilor. În timp ce această minoritate este tot mai bine organizată și mai bogată, cetăţenii reprezintă în continuare o masă amorfa, tot mai săracă, manipulată printr-un sistem mediatic bine pus la punct şi printr-un sistem politic bine antrenat în a mima reprezentarea cetăţenească. Poziția Sistemului în societate, pe cât de puternică în aparenţă, pe atât de fragilă este în realitate, în condiţiile în care ei au nevoie de o validare periodică prin alegeri din partea cetățenilor, de aceea se acordă o atenţie majoră eliminarii “din fașă” a oricărui nucleu organizat al cetățenilor care doresc să ceară democratizarea societății. De fapt, orice formă organizată purtătoare de mesaje antisistem reprezintă un pericol major pentru ei. La nivel politic s-au consacrat în timp două etichetări: Dreapta care reprezintă interesele Sistemului (adică tot ce vedem şi am văzut pe scena politică românească în ultimii 30 de ani) şi Stânga care reprezintă interesele cetăţenilor în faţa Sistemului şi care lipseşte în prezent cu desăvârşire din spațiul public.
DE CE “MERGE” DREAPTA ȘI STANGA NU? Dreapta, înțeleasă ca extensie a Sistemului în mediul politic, este foarte bine organizată, foarte disciplinată și beneficiază de resurse materiale și financiare practic nelimitate. Eficiența rezultă din modul direct de propagare a deciziei de la cei ale căror interese trebuie promovate (și care asigură finanțarea Sistemului) către reprezentanții politici și din administrație. Interesele de moment, armonizate când este cazul, se pun în aplicare imediat, indiferent de caracterul lor popular sau impopular. De aici și inconsecvența și aparența de haos decizional, suprapuse peste decuplarea totală de la promisiunile electorale care le-au asigurat perpetuarea în funcții. Ce face Stânga în acest timp? Prima eroare majoră a Stângii constă în copierea modelului după care Dreapta aparent funcționează: crearea unor programe politice, a unor proiecte create în “laborator” în jurul cărora unele persoane, de altfel bine intenționate, își imaginează că vor atrage susținerea publicului. Zicala “la doi oameni-trei idei” se aplică aici foarte bine, ceea ce explică atomizarea mișcării de Stânga și reticența pentru colaborare și coagulare. A doua eroare majoră, decurgând din prima, este ignorarea contactului efectiv cu cei pe care teoretic îi reprezintă şi absenţa comenzii directe de la beneficiar, care funcționează perfect în cazul Dreptei. Programele de stânga abundă de proiecte utopice, fără legătură cu nevoile şi dorintele imediate ale cetățenilor. Într-un program de 40 de pagini este suficient să introduci o singură idee greşită sau controversată pentru a-ţi îndepărta audienţa. A treia greșeală majoră este adoptarea modelului de organizare ierarhic în care comanda vine de la o persoană sau de la un grup de interese. Acest model asigură eficiența Sistemului dar este autodistructiv în cazul Stângii, unde decizia trebuie să aparțină unui beneficiar numeros și atomizat, ale cărui dorințe și necesități trebuie întâi identificate și formulate. În plus, centralizarea deciziei creează vulnerabilități care au fost exploatate fără excepție, prin deturnarea sau denigrarea liderilor.
CE SOLUŢII AVEM? În primul rând, trebuie să ieșim din paradigma greșită a reprezentării şi să adoptăm modelul care funcționează atât de bine în cazul dreptei, acela al comenzii directe. Ceea ce avem de făcut este să creăm cadrul organizatoric în care voința cetățenilor să se poată exprima, odată cu aceasta și suportul popular va fi garantat. În fapt, este vorba de punerea în practică a elementelor de baza ale democrației directe. Apoi, rolul activiștilor care își asumă sarcina construirii unor organizații de stânga trebuie să fie de organizare, informare, conștientizare, de formulare și coagulare a cerințelor venite din partea cetățenilor, decât de realizare a unor proiecte utopice. Persoanele cu expertiză, experiența și viziune trebuie sa devină formatori și lideri de opinie, nu șefi și președinți. Resursele precare de care Stânga dispune nu trebuie să fie un handicap insurmontabil, cât timp noi nu ne propunem să cumpărăm funcții, oameni, mass media sau întregi organizații, așa cum practică Dreapta. Atomizarea Stângii, cauzată de orgolii, delimitări ideologice utopice și experimente organizatorice greșite trebuie înlocuită cu dorința de colaborare, având ca obiectiv suprem transferul deciziei în societate către cetățeni. Trebuie să conștientizăm impostura și fragilitatea Sistemului care guvernează ilegitim asupra unei majorități care așteaptă de atâta vreme o deschidere și o democratizare a societății. Daca considerati aceasta tema importanta, distribuiti articolul prietenilor vostri.
Picture Credit: Robin Weiner through awolau.org
