„Toate partidele fură prin rotație” este, probabil, cea mai cunoscută sintagmă folosită la majoritatea protestelor din România reală și nu cea infiltrată sau capturată de partide.
În spatele acestei sintagme se află, însă, o realitate dură, o moștenire originală al cărei arhitect nu este nimeni altul decât Ion Iliescu, președintele României între 1990–1996 și 2000–2004. Despre răposat se pot spune multe; există bule în societate care îl consideră „cel mai umanist președinte pe care l-a avut România”, și asta se datorează, în principal, faptului că a privatizat treptat industria pe care vechiul regim o construise, regim din care și el a făcut parte.
Dar cum rămâne oare cu mineriadele, unde s-a vărsat sânge, corupția pe care el a promovat-o, a acceptat-o, ba chiar a orchestrat-o, doar de dragul de a rămâne la putere? „Democrația originală” sau cleptocrația de azi este adânc infiltrată și controlată de cei care ar trebui să ne apere interesele, atât prin dreptul dobândit prin vot, cât și în rândul instituțiilor de forță. Probabil cea mai importantă instituție de forță, al cărei scop este cu totul altul decât cel de a deservi marii corupți, este justiția! Dar de unde încep privilegiile magistraților?
Conform Rise Project, pensiile speciale ale magistraților apar în 1997, sub ministrul Justiției de atunci, Valeriu Stoica (PNL). În 2004, ministrul Justiției de atunci, Rodica Stănoiu (PSD), modifică legea pensionării magistraților de la 80% brut la 80% net. Astfel, pensiile acestora devin mai mari decât salariile încasate în timpul activității, iar magistrații sunt mai tentați să se pensioneze decât să rămână în câmpul muncii.
În 2005, ministrul tehnocrat al Justiției de atunci, Monica Macovei, din guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, le oferă procurorilor și magistraților un „cadou”: dreptul de pensionare după ce acumulează 25 de ani de muncă.
„Toate partidele fură prin rotație” este dovada vie că ceea ce avem azi este un regim cleptocratic, iar instituțiile de forță sunt infiltrate și corupte, special pentru a păsui sau a închide ochii delapidării banului public — adică a taxelor noastre, ale tuturor.
Avem nenumărate cazuri în care instituțiile statului par neputincioase și cu toții știm că vinovații nu vor fi trași la răspundere. Această neputință este una împachetată machiavelic, pentru că singurele instituții care au acces nelimitat la activitățile și documentele tuturor sunt procurorii și judecătorii. Dar prin permanenta manipulare au impus în conștiința publicului un folclor juridic care se substituie normelor de drept, au răstălmăcit după bunul plac legile ca să protejeze autorii unor fapte grave dar cu legături puternice în mediul politic, economic și al serviciilor secrete. Avem o justiție sufocată de birocrație și un CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) care pare blocat în trecut, considerând că populația este inertă sau incapabilă să observe cum favorizează marile cazuri de corupție prin prescripție, un mecanism dobândit în anii de incubație ai democrației cleptocratice a răposatului.
Magistrații, desigur, nu au putut face nimic singuri, ei au fost ajutați să ajungă la pensii speciale, pensionări timpurii, ca o mită legală din partea partidelor politice PNL–PSD–UDMR, în schimbul pasivității, al inchiderii ochilor, al beneficiilor personale. Desigur, nu toți magistrații fac parte din acest regim cleptocratic însă, prin lipsa lor de acțiune, devin complici!
Iată câteva dosare nerezolvate, tergiversate până la prescripție, ale căror acuzați nu vor fi niciodată trași la răspundere. Atâta timp cât vinovații pentru cazuri mari de corupție nu vor fi trași la răspundere și pedepsiți, societatea nu se va vindeca și nu va reuși să meargă mai departe. Trecutul ne va urmări indiferent dacă alegem să emigrăm, să tăcem sau să fim complici. Avem datoria morală și socială — acum, mai mult decât oricând — să ne unim și să combatem, odată pentru totdeauna, trauma României, numită „hoție” (cleptocrație).
Dosarul „Microsoft” (2014–2023) printre beneficiari: Dorin Cocoș, Claudiu Florică, Dinu Pescariu.
Dosarul „Gala Bute” (Elena Udrea)
Dosarul „ANRP” (Alina Bica și alții)
Dosarul „EADS” (contracte securitate frontiere)
Dosarul „Rompetrol II” (Dinu Patriciu, foști demnitari)
Dosarul „Poșta Română” (2009–2022)
Dosarul „Flota” (Traian Băsescu) Dosar vechi, început în anii 2000; în 2015 s-a dispus încetarea procesului penal pe motiv de prescripție.
Dosarul „Valiza” (Gigi Becali)
Dosarul „Siveco” (Irina Socol)
Dosarul „Hidroelectrica” – energie subevaluată către „băieții deștepți”
Dosarul „Mineriadelor” și „Revoluției”
Alte câteva dosare care merg cu pași repezi spre prescripție:
Dosarul Dumitru Buzatu
Explozia de la Crevedia
Dosarul „10 august”
Dosarul „Colectiv”
Dosarul „Nodris”
Dosarul Malaxa, care se va rejudeca de la zero