Opoziția Socială – Sindicatele

Sindicatele – opoziția reală

Opoziția socială este un concept ce presupune implicarea masivă a sindicatelor în rezolvarea problemelor societății atunci când grupuri de interese ilegitime controlează politicul, economicul și justiția pentru beneficiul propriu cu consecințe grave asupra populației

Sindicatele singura opoziție organizată în fața austerității și războiului

Societatea românească a fost prea mult timp dezbinată, iar asta ne-a adus într-o situație inedită, cu o clasă politică retrogradă, cu ochii numai după profit, ei sacrifică în cor viitorul nostru și al copiilor noștri.

Singura formă organizată de opoziție o constituie azi sindicatele, ele au ceva resurse financiare și posibilități de mobilizare în fața austerității.

Din păcate sindicatele și societatea civilă nu vorbesc aceeași limbă și este nevoie de construirea unor punți de comunicare și colaborare pentru această luptă.

Sindicatele au și ele probleme interne și la vârf, dar rămân încă destule pârghii de acțiune, chiar și așa.

Întrebarea care macină astăzi societatea românească este: cum facem?

O întrebare aparent grea datorită lipsei de cultură civică și legislativă. Însă soluții există.

Puterea sindicatelor stă în implicarea și acțiunea membrilor dar și în inteligența liderilor și puterea exemplului. A suna mobilizarea înseamnă să vii cu o strategie clară, pe înțelesul tuturor, o strategie care să bage spaima în guvernanți. Stiu sindicatele asta? Vom vedea ce efecte vor fi generate după primul miting anti-austeritate și dialogul din Consiliul Tripartit. Guvernul și IMM-urile vor înghețarea salariului minim, o atitudine sfidătoare la adresa omului de rând când prețurile au explodat, iar mărirea tichetelor de masă de la 40 la 50 de lei din 2026 nu influențează decât puțini salariați, mulți angajatori refuză să ofere tichete de masă.

Nu trebuie să mergem la protest doar ca să avem de unde pleca, mai dezamăgiți, mai resemnați, ca după o ședință de terapie de grup.

Cea mai bună apărare este atacul, iar atacul trebuie dat exact acolo unde îi doare cel mai tare pe politicieni și pe găștile care formează astăzi cele trei puteri complice în stat, demolarea zidurilor pe care le-au ridicat în fața cetățenilor pentru a se proteja de brațul legii pentru jaful pe care îl patronează de 35 de ani, iar astăzi aruncă asupra românilor povara acestui furt generalizat, nepedepsit.

Sindicatele au puterea să atace în justiție actele guvernării, o acțiune aproape de gherila, nu trebuie iertată nicio acțiune a guvernului sau a parlamentului.

Constituția spune că suveranitatea aparține poporului și se exercită prin alegeri libere sau referendum. Cum promisiunile electorale au fost doar minciuni sfruntate, programul de guvernare reprezintă exact contrariul ofertelor electorale de la alegerile parlamentare. În această situație în care partidele s-au întors împotriva electoratului mai rămâne varianta a doua, referendumul.

Sindicatele au puterea de a strânge rapid 500.000 de semnături pentru a declanșa schimbarea Constituției și evident 100.000 de semnături pentru schimbarea legilor strâmbe. Prin referendum se poate tranșa definitiv chestiunea privilegiilor, a pensiilor speciale și a sfidării, prin referendum se poate destrăma sistemul electoral închis, acest zid legislativ, neconstituțional, care protejează găștile politice și nu dau nicio șansă schimbării clasei politice. Prin referendum se poate limita imunitatea parlamentară și ministerială, prin referendum se pot descâlci blocajele din justiție și crea căi directe și rapide pentru contracararea actelor normative clientelare. Referendumul dublat de presiune publică este o armă foarte puternică și este momentul ca sindicatele să o utilizeze.

Prin referendum se pot institui noi drepturi sau pot fi demontate manevrele guvernului care nu respectă legea și sentințele judecătorești. Sindicatele și societatea civilă pot crea un parteneriat pentru viitor, un viitor sigur, prosper pentru toți românii. Parteneriatul sindicate-societate civilă poate exercita o presiune suficient de mare care să oblige politicul, justiția să respecte vocea poporului, constituția, legile și să pedepsească rapid infractorii.

Sunt pregătite sindicatele să preia această responsabilitate? Ține de fiecare dintre noi să punem umărul la o opoziție sănătoasă în fața austerității, privilegiilor și nesimțirii demnitarilor, magistraților și celor cu funcții de conducere din autorități și instituții.

Se poate! Teoretic puterea aparține cetățenilor, hai să o punem și în practică.